Pentru realizarea studiului, au fost analizate cadrul regulatoriu international şi european în domeniul drepturilor copilului, justiţiei pentru copii şi prevenirii infracţiunilor, practica altor state în domeniu, literatura şi doctina de specialitate şi elaborările în domeniul justiţiei pentru copii şi prevenirii delincvenţei juvenile din Republica Moldova;
Studiul are drept scop identificarea modalităţilor actuale de implicare a instituţiilor publice şi private, suficienţa şi pertinenţa măsurilor legislative, administrative şi judiciare întreprinse, în mod special – tendinţele pozitive şi constrângerile în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile.
În opinia specialiştilor, cel mai mult contribuie la săvârşirea infracţiunilor şi a altor fapte antisociale de către copii venitul redus al familiei; supravegherea defectuoasă a copiilor din partea familiei şi părinţilor/ lipsă de disciplină; familia dezorganizată, abuzul părinţilor de alcool, substanţe; cercul de prieteni cu comportament antisocial; probleme comportamentale.
În urma studiului au fost identificate mai multe lacune în acest domeniu. Experţii IRP au putut concluziona că reglementările ce se referă la domeniul prevenirii delincvenţei juvenile sunt fragmentare şi confuze, fiind incluse doar unele sintagme generale în diverse acte normativ – juridice, cum ar fi Legea cu privire la poliţie şi statutul poliţistului, Legea cu privire la probaţiune.
În altă ordine de idei trebuie menţiona că legislaţia Republicii Moldova nu prescrie foarte clar atribuţiile poliţiştilor, asistenţilor sociali, cadrelor didactice şi a altor actori comunitari în ceea ce priveşte prevenirea delincvenţei juvenile, iar imperfecţiunile legislaţiei sunt compensate uneori doar prin practici instituţionale sau mecanisme intersectoriale stabilite la nivel local.
În pofida constatării unor practici defectuoase, în ansamblu, se atestă o serie de tendinţe pozitive, precum: un suport mai mare din partea poliţiei prin implicarea acestora în campanii de informare a cetăţenilor, organizarea lecţiilor în şcoală şi distribuirea materialelor informative; acţiunile de informare a copiilor se fac planificat; poliţiştii referă cazurile copiilor în risc de a intra în conflict cu legea către serviciile de asistenţă psiho-pedagogică publice şi private;se observă tendinţe de comunicare eficientă (non-autoritară) cu cetăţenii, ca efect – a sporit activismul cetăţenilor în raportarea infracţiunilor şi contravenţiilor şi s-a îmbunătăţit atitudinea populaţiei faţă de poliţie.
În baza acestui studiu, urmează a fi elaborate două programe preliminare, care ar permite focalizarea resurselor disponibile în comunitate pentru realizarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile.