În genere se insistă asupra cele de a doua părți ale deciziei Marbury, justificarea clasică a constrolului constituționalității legilor, în detrimentul aprecierii corecte a faptului că prima parte a deciziei este în egală măsură crucială, pentru înțelegerea fundamentelor și evoluției contecciosului administrativ. Această traducere vine ca o salutară completare, oferind textului în întregime.
Ca o posibilă cheie la lectură, în privința chestiunii controlului de constituționalitate, cititorul poate cu folos juxtapune celebra formulă a lui Johm Marshall (cea mai citată parte a deciziei Marbury): ,,Este în mod evident domeniul de competență ți îndatorirea puterii judecătorești să stabilească (să spună) ce este legea” , cu la fel de celebru pasaj din ,, Practica în fața Regelui,, a Episcopului Hoadley (Londra 1718): Oricine are autoritatea absolută de a interpreta orice lege, scrisă sau nescrisă, este acela care are cu adevărat și în toate privințele Legiuitor; Iar nu acela care a dat acele legi. aceste două pasaje ne oferă puncte de reper complementare pentru începutul unei reflecții asupra importanței, dar și deficiențelor contenciosului constituțional și administrativ.