Comitetul de Miniştri, in conformitate cu art. 15.b al Statutului Consiliului Europei,luand in consideraţie că scopul Consiliului Europei constă in atingerea unei unităţi mai mari intre membrii săi, in scopul ocrotirii şi promovării idealurilor şi principiilor care reprezintă patrimoniul lor comun;
Recunoscand că utilizarea numai a justiţiei penale tradiţionale şi a măsurilor de executare a legii nu s-a dovedit a fi sufi cient de efectivă in reducerea numărului şi impactului problemelor infracţionale contemporane, şi apariţia unor noi forme infracţionale in Europa in general;
Avand in vedere că această situaţie infracţională şi preocuparea tot mai sporită de problemele infracţionale contribuie la sentimentul de insecuritate retrăit de mulţi oameni in Europa, care in cazuri extreme poate fi asociat cu pierderea increderii in autorităţile politice, lege şi instituţiile responsabile de executarea ei, şi care, ulterior, poate ridica lipsă de toleranţă, eliminare şi xenofobie;
De asemenea ţinand cont de faptul că cercetările au demonstrat, că in cadrul abordărilor tradiţionale, dezvoltarea şi implementarea strategiilor de prevenire a infracţiunii cu implicarea societăţii şi a autorităţilor locale sunt potenţial efi ciente şi costisitoare;
Reamintind Declaraţia Finală a celui de-al Doilea Summit al Conducătorilor de State şi Guverne ale Consiliului Europei, in Strasbourg din 10 şi 11 octombrie 1997, in cadrul căruia „(este acordat) sprijin deplin Consiliului Europei in vederea intensifi cării contribuţiei sale la coeziunea, stabilitatea şi securitatea in Europa”;
Luand in consideraţie Recomandarea nr. R (83) 7 cu privire la participarea in politica infracţională, Recomandarea nr. R (87) 19 cu privire la organizarea prevenirii infracţiunii;
Recomandarea nr. R (96) 8 cu privire la politica infracţională in Europa in timpul de schimbare şi Recomandarea Rec (2000) 20 cu privire la rolul intervenţiei psiho-sociale timpurii in prevenirea criminalităţii;
Avand in vedere Recomandarea CLRAE 36 (1997) cu privire la infracţiune şi lipsa de securitate in oraşe, precum şi Recomandarea 80 (2000) cu privire la infracţiune şi lipsa de securitate urbană in Europa: rolul autorităţilor locale;
Ţinand cont de Recomandarea Intrunirii Parlamentare 1531 (2001) cu privire la securitate şi prevenirea infracţiunii in oraşe: crearea unui organ observator European;
Reamintind Declaraţia de la Viena cu privire la Infracţiune şi Justiţie la cel de-al 10-ea Congres al Naţiunilor Unite cu genericul „Prevenirea Infracţiunii şi Tratamentul Infractorilor” din aprilie 2000;
Avand in vedere rezultatele activităţii Forumului European pentru Siguranţă in Oraşe şi mai ales Naples Manifesto cu privire la Siguranţă şi Democraţie din decembrie 2000;
Reamintind concluziile intrunirii Consiliului Europei in Tampere cu referire la crearea unei zone de liberate, securitate şi justiţiei (1999), precum şi crearea unei Reţele de Prevenire a Infracţiunii Europene (2001);
Ţinand cont de Reperele Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Infracţiunii (2002) şi rolul central al parteneriatelor recunoscute in acest scop;
Luand in consideraţie experienţa acumulată intr-un număr impunător de ţări, care pe parcursul ultimului deceniu au dezvoltat şi implementat pe scară mică şi largă programe şi proiecte de prevenire a infracţiunii;
Considerand prin urmare că abordarea efectivă de prevenire pentru reducerea infracţiunii şi dauna asociată trebuie să implice stabilirea relaţiilor de parteneriat intre actorii-cheie respectivi la toate nivelele – naţional, regional şi local – pentru a aborda in timp scurt, mediu şi lung cauzele şi posibilităţile infracţiunii, să reducă riscurile pentru potenţialele victime şi prin urmare să contribuie la calitatea vieţii prin sporirea siguranţei in societate,
Recomnadă guvernelor statelor membre:
1. să recunoască că responsabilitatea pentru prevenirea infracţiunii trebuie să fi e răspandită pe larg in societate, şi abordările de parteneriat constituie mijloace practice de impărtăşire a responsabilităţii şi impărţirea diferitor resurse;
2. să asigure ca cadrul legal să fi e adecvat şi să permită, dar nu să constrangă parteneriatul, şi să revizuiască noua legislaţie şi regulamentele propuse care au impact asupra parteneriatului in prevenirea infracţiunii;
3. să creeze o idee mai amplă intre politicieni, administratori, practicieni, business-ul privat, public şi presă a cauzelor şi efectelor diverse ale infracţiunii; a numărului de activităţi pentru revenirea infracţiunii bazate pe responsabilitatea şi interesele impărtăşite printre diferiţi oameni şi agenţii; şi a abordării parteneriatului ca mijloc de unire a cestor responsabilităţi cu implementarea sau sprijinul acestor acţiuni;
4. la examinarea separării puterilor şi responsabilităţilor in societate, să asigure că pregătirile pentru parteneriat sunt in mod cuvenit sprijinite de consultaţii, participarea cetăţenilor şi răspundere democrată sau profesională cum ar fi cecurile şi bilanţurile impotriva abuzului; şi că schimbul de informaţie intre membrii diferitor relaţii de parteneriat corespunde cu protecţia drepturilor omului, inclusiv protecţia informaţiei personale;
5. să identifi ce unele politicii şi practicii publice care in mod specifi c sunt adecvate pentru activitatea de parteneriat in prevenirea infracţiunii şi agenţiile şi instituţiile responsabile de aceasta (spre exemplu; sistemul de executare a legii şi cel de justiţiei penală, bunăstare socială, incadrarea in campul muncii, ocrotirea sănătăţii, invăţămantul, cultura şi planul orăşenesc);
6. in particular să exploreze scopul, şi să specifi ce limitele constituţionale şi practice, pentru implicarea in parteneriatele in prevenirea infracţiunii in cadrul sistemului de justiţie formal (penal, ş.a.);
7. să exploreze scopul, şi limitele, pentru implicarea sectorului privat in parteneriate locale şi naţionale, fi e ca organizaţii umbrelă sau companii individuale;
8. să stabilească hotarele intre ce este adecvat şi ce nu este adecvat pentru iniţiativele colective care implică cetăţeni de creare a formei de „control social”, pentru a evita vigilenţa şi excluderea socială;
9. să intreprindă acţiuni pentru a crea şi stimula parteneriatele la diferite nivele (internaţional, naţional, regional şi local), să asigure că ele sunt bine-proiectate, in conformitate cu constituţia, moderne şi contribuie la prevenirea infracţiunii in mod efi cient şi acceptabil;
10. să recunoască, in primul rand, necesitatea implicării autorităţilor locale şi societăţii locale in activităţile de prevenire a infracţiunii, dacă e prevăzut de constituţie, ca iniţiatori şi participanţi;
11. să sprijine alocare de resurse sufi ciente, pentru a crea şi menţine relaţiile de parteneriat, precum şi de a sporească efi cacitatea şi efectul lor; să dezvolte cadre fi nanciare adecvate şi regulamente pentru a permite schimbul de resurse, cu cecuri şi bilanţuri respective;
12. să prezică efectele noi tehnologii şi schimbului social-economic referitor la dezvoltarea infracţiunii şi in acelaşi timp să recunoască impactul potenţial pozitiv sau negativ asupra prevenirii infracţiunii şi parteneriatului, şi să acţioneze respectiv;
13. să recunoască, că opinia, fi lozofi a şi retorica noţiunii de parteneriat trebuie să corespundă pregătirilor practice dacă scopul este de obţine şi sprijini caştiul adevărat in prevenirea infracţiunii;
14. să supravegheze motivarea, educaţia şi instruirea personalului, şi mobilizarea şi imputernicirea responsabilităţii sociale in instituţiile private şi publice, participanţi voluntari şi cetăţeni de rand;
15. să acumuleze şi să facă accesibile cunoştinţele şi informaţia de incredere şi valabilă şi să faciliteze schimbul expertizei practice şi experienţei intre actori in domeniul parteneriatelor in prevenirea infracţiunii cu respectarea confi denţei profesionale şi a informaţiei;
16. să promoveze studiul ştiinţifi c şi evaluarea abordării parteneriatelor in prevenirea infracţiunii in termeni de operaţiune, rezultate şi legitimitate;
17. să incurajeze dezvoltarea unei baze de cunoştinţe sistematice şi de rigoare a parteneriatului; să impărtăşească, răspandească şi să aplice cunoştinţele la nivel naţional şi internaţional; să sprijine abordarea bazată pe probe, inovativă, evoluţionară şi de imbunătăţire , care poate adapta schimbările in problemele infracţionale, condiţiile sociale şi legislaţie;