Deciziile Curții Constituționale , care s-ar putea numi deciziile crizei sociale, adoptate prin stindardul limitării efectelor locale ale unei ,, crizei economice mondiale” prin m[suri legislative de austeritate, mi-au resuscitat niște idei mai vechi legate de crize. Crizele par să fie procese fungibile, deoarece crizele financiare se transformă în crize economice care se transformă pe nesimțite în crize sociale, politice, morale ș.m.d. Însă dicolo de această neplăcută fungibilitate a crizelor, decizii judiciare cum sunt cele din 25 iunir pot să producă neintenționat noi crize, diferite de crizele pe care au dorit să le rezolve, de exemplu în cazul acestora o criză a dreptății și o criză a sistemului de protecție a drepturilor fundamentale din România. În acest contex, autorul și-a propus să analizeze compartimentul Înaltei Curți de Casație și Justiție ca autor a două obiecții de neconstituționalitate și standardul de imparțialitate al judecătorilor Curții Constituționale în deciziile care se referă la pensiile magistraților ca aspecte marginale ale crizei dreptății. Aotorul evocă doar dpuă aspecte a ceea ce am numit criza drepturilor fundamentale: teoria circumstanțelor excepționale pe care o construiește sub ochii noștri Curtea Constituțională și efectele motivării de subzistență pe care o adoptă Curtea Constituțională a României în deciziile crizei sociale.