Identificarea și protecția copiilor vulnerabili sub vârsta răspunderii penale sau a celor în conflict cu legea penală

Implicarea unui copil în procedurile judiciare nu este doar o problemă juridică. Circumstanţele care au determinat o asemenea situaţie sunt cu mult mai profunde decât ceea ce examinează un judecător. Până la urmă, pe masa judecătorului se pun doar consecinţele, cauzele rămânând a fi căutate în familie şi în societate. Aşadar, problema resocializării unui copil este evident una de ordin general şi abordarea necesită a fi complexă, cu implicarea tuturor resurselor şi forţelor. Serviciilor locale în această operă le revine un rol considerabil, alături de familie, şcoală, comunitate.

Chiar dacă juristul va lua o decizie prin care copilul care a comis ceva inadmisibil va fi lăsat în seama societăţii, aceasta nu va avea niciun efect dacă măsurile care se vor lua nu vor fi eficiente. Chiar dacă se află implicat în sistemul justiţiei penale, copilul trebuie, în primul rând, tratat cu respect, cu demnitate, în mod nediscriminatoriu şi corect. Reformele care se produc în ţara noastră în domeniul justiţiei juvenile sunt un rezultat al acceptării unor reguli de joc identificate de raţiunea omenească contemporană.

La nivel internaţional, abordarea problemei privind drepturile copilului a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a luat naştere prima mişcare preocupată de aspectele referitoare la dezvoltarea copilului. În secolul al XX-lea, comunitatea internaţională a continuat să fie preocupată de acest subiect. În anul 1924 Liga Naţiunilor a adoptat Declaraţia de la Geneva, iar în 1959 Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia drepturilor copilului. Ambele documente recunoşteau copiii ca membri fragili, slabi şi vulnerabili ai societăţii. La 20 noiembrie 1989 a fost adoptată Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, care a intrat în vigoare în septembrie 1991 şi a fost ratificată de majoritatea ţărilor lumii. Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat mai multe standarde privind protecţia drepturilor copilului în situaţia în care acesta vine în contact cu instanţa judecătorească. Astfel, potrivit acestor norme, un copil aflat în contact cu sistemul juridic este subiect al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi trebuie să se asigure ca toate acţiunile să fie călăuzite, în primul rând, de interesul suprem al copilului. Alături de Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, au mai fost adoptate: Ansamblul regulilor minime ale ONU cu privire la administrarea justiţiei pentru copii (Regulile de la Beijing), 1985; Principiile ONU pentru prevenirea delincvenţei juvenile (Principiile de la Riyadh), 1990; Regulile ONU pentru protecţia minorilor privaţi de libertate, 1990. Teoriile moderne despre comunicarea între profesionişti şi copii se axează pe crearea unei relaţii bazate pe respect, încredere şi apreciere.

Ghidul are ca obiectiv asigurarea cu instrumente eficiente a specialiştilor în lucrul cu copiii socialmente vulnerabili care manifestă un comportament deviant sau delincvent. La elaborarea ghidului s-a încercat, pe cât e posibil, de a evita utilizarea unei terminologii rigide, strict juridice, cunoscută în mare parte doar reprezentanţilor unor profesii, cum ar fi jurişti, psihologi sau asistenţi sociali. Aceasta, pentru a facilita accesul la informaţie a unui număr pe cât se poate de mare al celora interesaţi de acest domeniu.

Rămânem cu speranţa că ghidul va fi util şi îşi va aduce modesta contribuţie în opera de constituire în Republica Moldova a unui sistem în care interesele copilului vor fi prioritare şi în care justiţia va fi implicată doar în cazuri excepţionale, iar toate celelalte probleme se vor soluţiona pe cale alternativă.
Prezentul ghid este elaborat în cadrul Proiectului „O mai bună protecţie şi susţinere a copiilor în contact cu Sistemul de Justiţie a Republicii Moldova. Dejudiciarizarea cauzelor penale”, implementat de Institutul de Reforme Penale cu suportul financiar al UNICEF-Moldova.

Deschide