» » » CONVENŢIA PENALĂ PRIVIND CORUPŢIA

CONVENŢIA PENALĂ PRIVIND CORUPŢIA


16_Conv-Euro-penala-privind-coruptia_1999.doc [121,5 Kb] (cкачиваний: 7)
Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale prezentei Convenţii ,
Considerând că scopul Consiliului Europei îl constituie realizarea unei unităţi mai strânse între membrii săi,
Recunoscând importanţa consolidării cooperării cu celelalte state semnatare ale prezentei Convenţii,
Fiind convinse de necesitatea continuării, în mod prioritar, a unei politici penale comune în vederea protecţiei societăţii împotriva corupţiei, inclusiv prin adoptarea unei legislaţii potrivite şi a unor măsuri preventive adecvate,
Subliniind că, corupţia constituie o ameninţare la adresa principiilor statului de drept, democraţiei şi drepturilor omului, subminează principiile bunei administrări, echităţii şi justiţiei sociale, denaturează concurenţa, împiedică dezvoltarea economică şi periclitează stabilitatea instituţiilor democratice şi fundamentul moral al societăţii;
Fiind convinse că eficacitatea luptei împotriva corupţiei necesită o cooperare penală internaţională intensivă, rapidă şi adaptată în materie penală;
Apreciind dezvoltarea recentă, care contribuie la ameliorarea conştientizării şi cooperării la nivel internaţional în lupta împotriva corupţiei, inclusiv prin acţiunile întreprinse de către Naţiunile Unite, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia Statelor Americane, OCDE şi Uniunea Europeană;
Ţinând cont de Programul de acţiune împotriva corupţiei, adoptat de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei în noiembrie 1996, care rezultă din recomandările celei de-a 19-a Conferinţe a miniştrilor europeni ai justiţiei (La Valetta, 1994);
Menţionând în acest context importanţa participării statelor nemembre la activităţile împotriva corupţiei ale Consiliului Europei şi apreciind contribuţia lor preţioasă la aplicarea Programului de acţiune împotriva corupţiei;
Menţionând în plus că Rezoluţia nr. 1 adoptată de către miniştrii europeni ai justiţiei în cadrul celei de-a 21-a Conferinţe (Praga, 1997) apelează la punerea rapidă în aplicare a Programului de acţiune împotriva corupţiei şi recomandă, în special, elaborarea unei convenţii penale privind corupţia, care să prevadă incriminarea coordonată a infracţiunilor de corupţie, o cooperare intensă în urmărirea unor astfel de infracţiuni şi un mecanism eficient de supraveghere deschis în mod egal statelor membre şi statelor nemembre;
Cunoscând că şefii de stat şi de guvern ai Consiliului Europei au decis, în cadrul celui de-al 2-lea Summit care s-a desfăşurat la Strasbourg în 10 şi 11 octombrie 1997, să caute răspunsuri comune împotriva provocărilor apărute ca urmare a extinderii corupţiei şi au adoptat un Plan de acţiune care, vizând să promoveze cooperarea în lupta împotriva corupţiei, incluzând legăturile sale cu crima organizată şi spălarea banilor, împuterniceşte în special Comitetul Miniştrilor să finalizeze rapid lucrările de elaborare a instrumentelor juridice internaţionale, conform Programului de acţiune împotriva corupţiei;
Considerând pe lângă aceasta că Rezoluţia (97) 24 referitoare la cele 20 de principii directoare în lupta împotriva corupţiei, adoptată la 6 noiembrie 1997 de către Comitetul Miniştrilor cu ocazia celei de-a 101-a sesiuni, subliniază necesitatea finalizării rapide a elaborării instrumentelor juridice internaţionale, în aplicarea Programului de acţiune împotriva corupţiei,
Având în vedere adoptarea în cadrul celei de-a 102-a sesiuni a Comitetului Miniştrilor, la 4 mai 1998, a Rezoluţiei (98) 7 cu privire la autorizarea creării Acordului parţial lărgit care stabileşte “Grupul de state împotriva corupţiei – GRECO”, instituţie care are ca scop ameliorarea capacităţii membrilor săi de a lupta împotriva corupţiei prin supravegherea punerii în aplicare a angajamentelor lor în acest domeniu,
Au convenit asupra celor ce urmează în CONVENŢIA PENALĂ PRIVIND CORUPŢIA.

Înapoi

Copyright © 2013 Cartea Juridică. All rights reserved.

by Roman Tarita / Hosted by KEY

Fatal error: Call to a member function close() on null in /home/cj/public_html/engine/modules/main.php on line 548