Cartea Juridică » Drept internaţional » Drept internaţional public » Rezoluţia adoptată de către Asambleea Generală, Declaraţia de la Viena privind criminalitatea şi justiţia: soluţii la provocările secolului XXI

Rezoluţia adoptată de către Asambleea Generală, Declaraţia de la Viena privind criminalitatea şi justiţia: soluţii la provocările secolului XXI


23_Declaratia-de-la-Viena.doc [168 Kb] (descarcari: 5)
Asambleea Generală, reamintind, că în rezoluţia 54/125 din 17 decembrie 1999 solicita celui de-al zecelea Congres al Organizaţiei Naţiunilor Unite, privind prevenirea criminalităţii şi tratamentul infractorilor, să prezinte prin Comisia pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală precum şi prin Consiliului Economic şi Social al ONU, declaraţia sa către Asambleea secolului, pentru a fi analizată şi luată o hotărâre şi a rugat Comisia să acorde interes sporit pe parcursul sesiunii a noua recomandărilor Congresului al zecelea, cu scopul de a prezenta, prin Consiliul Economic şi Social, recomandări cu privire la măsurile ulterioare necesare, pentru a fi adoptate la cea de-a cinzeci şi cincea sesiunea a Asambleiei Generale,aprobă, Declaraţia de la Viena privind criminalitatea şi justiţia: soluţii la provocările secolului XXI, adoptată de către statele-membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi de către alte state care au participat la nivelul înalt al acestei etape a Congresului al zecelea al Naţiunilor Unite privind prevenirea criminalităţii şi tratament infractorilor1, aşa cum se găseşte în anexa prezentei Rezoluţii.

Înapoi

Copyright © 2013 Cartea Juridică. All rights reserved.

by Roman Tarita / Hosted by KEY